torid de placut....

M-am trezit si era frig...era racoarea aia veche pe care eu o pastrez mereu in buzunar si o scot o data pe an pt ca simt ca-mi lipseste.Acum uitasem sa-i duc dorul,desi ceva grijuliu imi intepa adesea sufletul...era un 15 septembrie care voia sa se faca remarcam,da eu nu voiam si ziceam mereu...mai stai acolo ....ca nu am chef de tine...Azi nu a mai rezistat...a iesit ca nebunul sa-mi zica:gata fetito!..desteptarea!...ca prea ai numa' calduri in cap!....Si m-a luat asa usor...m-a sarutat umed si m-a cuprins de fiori inghetati...si mi-a placut.M-am trezit cu deliciul fiecarei zi de ceva vreme...da acum era parca mai proaspat...Eram eu mai plina de viata,avem parca puterea sa fac tot si imi venea sa zambesc.Dupa mult timp m-am trezit fericita la 8 dimineata si am cuprins in palme o carte.M-am bucurat de fiecare rand ca un catelus mort de foame ce vede lapte caldut cu painica....CE bine a fost!

Si da, a venit toamna...si cu totii isi iau la revedere cu tristete de la vara...Caci da,...frumoasa a fost vara asta.Nebuna,dezlantuita,torida,picanta,iubitoare,obsesiva si gingasa a fost ,din toata inima,vara perfecta....

N-o sa uit niciodata vara de la 17 ani...Asa cum a inceput ea..cu o mahmureala placuta,cu o baie intr-o piscina rece,cu bratele calde ale celui mai bun prieten...Si a continuat asa...cu multe zambete furate,hohote de ras daruite,sentimente perfecte si fiori nebuni...Si s-a terminat triumfator,pe marea scena..intr-o noapte nebuna,pe o strada pe care tipam ca o urasc si apoi o si iubeam....cu pipaitul rece si dur al asfaltului,cu privirea fierbinte,cu mangaierile apasate si saruturile nebune....

Frumoasa ai fost varo,m-ai facut asa fericita.Mi-ai dat tot,mai indopat ca o nesatula si ai tinut mortis sa nu te uit...Vrei sa tanjesc dupa tine,sa te astept cu drag...da sa stii tu,infierbantat-o,ca toamna mi-a soptit azi ca are si ea o gramada sa-mi daruiasca,ca e bogata si indragostita si vrea sa ma faca si ea si mai fericita....

Pentru fericire nu exista sfarsit,nici timp,nici loc...exista doar suflete.....

Astazi in timp ce spalam vasele(in ciuda unei enorme lene,dar nevoia de ai cere-i mamei ceva m-a motivat-stiu nu-i frumos,da e folositor si necesar uneori),ma gandeam eu asa ce am:lucruri si persoane.Si-am insirat asa in gandurile mele adanci o gramada si ma simteam asa bogata si fericita ca parca nimic nu-mi lipsea.Am realizat cat e de bine sa apreciem ce avem,sa ne bucuram de nimicuri si sa vibram pt fiecare secunda.Suntem bogati,dar traim intr-o saracie a inconstientei care ne face pustiiti....

Mi-a venit in minte mai intai sticla de parfum care acum e goala,dar la care nu pot sa renunt ca-mi place prea mult.Mai am in camera o pereche de papuci in forma de pesti,care au grija de piciorelele mele mereu inghetate,am un covor pufos pe care vreau sa dorm de mult si am reusit abia duminica,un urs de plus cu care adorm in brate,dar care ma nemultumeste in fiecare seara si atunci se trezeste aruncat din pat.Am o geanta pe care am pupat-o atunci cand am luat-o,am si o multime de bretari si margele pe care le car peste tot cu mine,am o pietricica mov,am un tricou cu 'fetita rea' la care desi mi-am propus nu am putut renunta,am o jumate de ochelari care imi plac fara motiv...Mai am doape de sticle de vin pe care le gasesc mereu si refuz parca sa le arunc.Am un tricou albastru in care de la o vreme dorm mereu si nu vreau parca sa-l dau jos.Am si o poza cu care dorm si o sarut adesea,unori o tin doar in brate....Am laptopul care e un fel de salvare si best friend,am cartile pe care le iubesc fizic si portofelul albastru care ascunde si a ascuns cam de toate....si apoi ii am pe ei...

La categoria ei..incep cu mama,caci ea a fost prima si cea raspunzatoare de mine.E perfecta si nu vreti sa stiti dc o iubesc asa mult....Apoi sunt ei.. prietenii mei,cei cativa care raman atunci cand incep sa triez pe scala increderii si ei sunt un dar perfect.Sunt cei care ma supara si ma fac sa-i iubesc mai mult,cei care ma asculta,cei cu care imi pierd noptile,cei cu care rad pana nu mai pot,cei care ma cunosc...sunt ei!Apoi mai e si el....care e cireasa de pe tort,e totusi si blatul tortului si crema...e tot!

Va am pe voi si sunteti frumusetea vietii mele....Va am pe voi si sunt mandra ca existati in viata mea,va am pe voi si pot sa zambesc!

Cat de bogata si norocoasa sunt!Asa sunteti si voi,spalati doar nishte vase,sau calcati nishte rufe,injurati ca trebuie sa faceti treaba si apoi ganditi-va cat de bogati sunteti...A...si cand primiti ceva invatati sa spuneti:'E exact ce mi-am dorit' pt ca desi nu e,voi aveti deja exact ce va doriti,doar amintiti-va sertarul in care l-ati lasat!

Ne amestescam

Visam.Visam in viata si visam in vise.Traim ce visam,vrem sa traim ce visam.Ne bucuram atunci cand traim cum visam....

Inchidem ochii si ne gandim e vis sau realitate.Uneori vrei sa fie vis,alteori realitate.Le contopim asa usor si cautam sa evadam dintr-una in alta.Cautam FERICIREA in lumile nostre,ne imbatam cu vise,sau cu realitati trecatoare.Am invatat de mica ca viata e cea pe care o traim in realitatea fizica,cu atingeri,cu sentimente,cu dureri .....Dar hai sa ne gandim un pic cu diferente relativi mici,aproape jumatate din viata ne-o petrecem dormind,deci in lumea viselor.Asadar....calatorim prin aste doua luni si ne apropriem de ele,ne atasam de ele si le amestecam cu gingasie si tact,creand un univers personal.

Avem lumea reala pe de o parte.E cea pe care o cunsotem pt prima data,in care plangem mai intai,cea pe care invatam sa o iubim,cea plina de chipuri si trairi intepatoare.E cea in care suferim pt prima data.E si cea in care iubim,cea in care ne daruim cu totul,ne pierdem in ochii celorlati,cea in care invatam sa traim alaturi de ei,sa vibram cu ei si pt ei.Si mai e cea care ne sperie si ne face sa fugim....sa fugim spre celalata lume....

Mai e lumea in care avem visele,in care adormim extaziati,in care zambim cu ochii si ne plimbam intr-un intuneric placut catre o perfectiune imaginata si simtita,uneori neregasita in lumea palbabila.Reusim cu incredere sa creem o lume ideala,spre care obositi fugim si incercam sa ne ascundem din lumea dureroasa si intepatoare de unde soarele se vede stralucind pe cer...

Acum sunt in lumea aia prima,din care simt tastele laptopului si din care ma pot murdari,in care pot plange si mi pot umezii pielea.Si sunt speriata.Deja vreau sa fug...am luat perna in  brate...am inchis luminile urmeaza ochii...o sa i inchid si pe ei si caut lumea aia perfecte,in care o sa adun si momentele pe care le iubesc de aici,de pe Pamant.....

Ne amestecam....

A fi om inseamna a gusta  din fructele apetisante ale vietii.Ele vin ne apar in fata mandre,pline de savoare si noi infometati le gustam,ne topim in placerea gustului lor si vrem din nou...si din nou.LE luam cu lacomie pe toate,nu ne uitam de doua ori,nu avem grija sa vedem daca sunt spalate,le muscam asa,pline de noroi,cu impuritatile lor otravitoare....

Am fost ca toti,am gustat din toate,cu mizerie,cu tot ce era urat si amar.Uneori ma inspaimanta gustul,alte ori ma innebunea,dar fructul se schimba mereu,devenea ori mai copt,ori mai gustos,ori se strica subit.Nu prea intelegeam atunci ca fructele sunt perisabile,sau ca eu am pasit intr-o gradina a nimanui,din care gustau cu totii....

Pana intr-o zi,cand am inchis ochii si un fum ametitor m-a tarat spre o alta livada.Era intunecata,galagioasa si tulburatoare.Ascundea o stare primitoare,dar mireasma aburinda nu ma lasa sa o observ.Era incetosata si in fund ascundea o mare infierbantata,care urla de placere....Era plina de nisip rece si gadilitor si in el cresteau copacii imensi pe care mai tarziu aveam sa-i descopar ca fiind copacii fericirii mele.Un uragan de buimaceala m-a cuprins si m-a invartit furios spre un loc neted,de unde umbra lunii se simtea dezlantuita...Razele ei perfecte incununau frunzele matasoase ale pomului nou.Fructele lui erau nedefinite,se inecau in culori si se transforma dupa cum iti doreai.Am inchis atunci ochii si m-am lasat cuprinsa de o fierbanteala curioasa si am simtit cum gandul imi zboare departe....tinandu-se de mana cu ceva.Am prins apoi in fiecare tesut gustul extaziant al fructului si am zburat....Am inteles atunci ca nu mai culegeam fructe din gradina nimanui.Era gradina mea,gradina facuta pentru mine.....

Privesc acum inapoi si imi dau seama ca e frumos sa ratacim...usor periculos sa gustam din tot,dar vine o zi cand intelegem ca trebuie sa ne oprim si sa gustam,sa apreciem si sa iubim ce e al nostru,caci pentru fiecare exista ceva al nostru.....

Mirosul obsesiv al placerii

Avem obsesii si placeri obsesive.Ele sunt delicioase si dureroase.Te imbata cu dulceata primei atingeri si apoi te inunda cu amarul disparitiei.Da nu e rau.Aseara am ajuns la concluzia ca cu cat e mai amar cu atat e mai bun.

M-am invatat cu mine obsedata,imi place sa fiu asa,disperata si posesiva.Imi place sa tanjesc si sa gust din clipele scurte,dar extaziante.

Azi-noapte o ardeam intre 2 sentimente pe un fundal halucinant.Era el(care e si nu e) si era o fericire(care si ea venea si pleca).Am plecat cu sentimentul dezamagirii si nu puteam sa mai fiu surprinsa negativ.Am fost insa strabatuta de o unda zambareata si a fost bine.

Obsesia se impartea intre:gustul de Sheridan's,sucul de portocale,apa din piscina,balonul cu heliu,rasul prietenilor,mirosul de majorat,cateva mesaje si melodia lui Chirila.Le spun obsesii pentru ca aveam nevoie de ele si daca nu erau ma deprimam.Le-am atins usor si am simtit extazul intr-un urlet rebel de "sunt  nebun iubesc si nu am bani"...

Azi nopate am fost o obsedata fericita.Am ras.AM dansat.Am cantat.Si i-am iubit pe ei.Am realizat cat de dependenta sunt de lucrurile pe care le gust zilnic sau ma rog.,...periodic.Am nevoie cu regularitate de ele si lipsa oricaruia ma face trista.Mereu mi-a fost frica de obsesie.Pare dureroasa,dar mireazma ei cu imprumut parca e mai scumpa decat orice alt neajuns.Asa suntem noi oamenii...vesnic imaturi....invatam sa suferim si iubim suferinta.Ne invatam cu ce e rau si devenim robul lui.Ne indragostit de tot ce-i interzis si devenim sclavii placerii de-al avea...

Ma intreb adesea de ce suferim o viata intreaga pentru cateva clipe de de perfectiune?De ce nu exiata cale de mijloc,de ce nu vrem sa o cautam?De ce primim doar durerea si placerea?Tot ce imi vine acum in minte e ca...ne place asa....

Zadarnicul folositor

In fiecare zi ar trebuie sa invatam cate ceva!Nu e greu,se intampla fara efort doar daca iti permiti sa gandesti pentru 15 minute la ziua de azi.Nu suna greau,insa cred ca suntem multi care nu dispunem de aceste minute de deliciu,le consumam cu siguranta intr-un mod inutil...

Nu stiu cum sunteti voi,dar eu atunci cand nu am realizat ceva intr-o zi(si nu va ganditi acum la cine stie ce realizare) ma simt devastata,am mustrari de constiinta.Ma simt insa bine atunci cand reusesc sa fac putin sport,sa am o ora  pentru prieteni,sa ma relaxez,sa discut cu mama si...de ce nu sa visez un pic....Urasc zilele in care trebuie sa fac curat in casa(nu privesc asta ca pe un lucru productiv,desi practic vorbind,este),sa stau la magazin sa merg la bunici sau alte activitati costelive....

Ma gandeam asa eu intr-o zi,acum ceva vreme ca este foerte important sa ne cunsotem prioritatile.E esential daca vrem sa ne simtitm bine in pielea nostra,daca vrem sa fim fericiti.Asa am constatat eu ca munca fizica nu e pentru mine(spre ciuda mamei care imi tot spune ca tre sa mai misc si eu ceva,macar o floare sa ud) si ca statul degeaba poate fi productiv.E foarte important sa te gandesti la tine,sa discuti cu tine,sa fi prietenul tau.

In fiecare zi suntem pusi fata in fata cu diferite situatii,mai mult sau mai putin placute.Suntem nevoiti sa luam decizii si sa solutionam problema.E in zadar insa,daca experienta zilnica nu ne face mai boogati sufleteste.E un lucru relativ,dar bogatia sufleteasca se materializeaza in faptele nostre si astfel vom fi mai priceputi in ceea ce facem...

Mi-am adus aminte de toate acestea dupa ce acum ceva zile am avut o reactie puternica,probabil egosita si ciudata.Dar stiti ce?Nu-mi pare rau pentru ca am avut un minut de intelepciune(fie el stimulat puternic de un fel de inger pazitor) si am inteles ca nu rezolv nimic asa.Am incercat sa ma interiorizez si sa nu vorbesc cu  nimnei,m-am plimbat si am fost trista.Si am reusit nimic.Am inteles atunci ca lucrurile nu se rezolva asa si ca trebuie sa fim dispusi sa acceptam totul,pentru ca,indiferent ca vrem sau nu,se intampla.....

E placut sa privesc in urma si sa vad ca am invatat ceva,e o zi neirosita!Priviti si voi in urma,analizati,acceptati-va propriul sfat si veti fi mai bogati!

Reviste.Tocuri.Rochii.Stil.Eleganta.Zambet.
Se vand ca marci ale femeii.Sunt cele care ii incununeaza frumusetea.Sunt,cei drept uneori uimitoare.O singura dilema ramane:de ce?
De ce sunt femeile cochete?Sunt ele cele care se bucura de savoarea bunului gust si delicatetea frumosului,sau barbatul?
Mi-am umplut cada de spuma si am calcat cu teama in ea.Aburii siroposi imi mangaiau pielea umeda.Caldura inmieasmata imi mangaia degetele,iar corpul se cofunda usor in umezela mult asteptata.Am gustat din ‘happy bubbles’ si mirosul m-a ametit.Ma simteam femeie.Femeie in momentul acela de gratie,de extaz,de rasfat,pe care voi,barbatii,un il stiti si nici nu-l puteti simti(nu sunt rea-probabil aveti si voi placerile voastre).

Am adulmecat fiecare picatura.Ma gandeam la mine,la tot ce ma inconjoara,la cat de placut e sa fi femeie.Am aterizat apoi in fata oglinzii aburinde si mi-am mangaiat fata cu cremele tipice,magice.Am continuat cu uleiul de bebelus care imi dadea rasfatul mult dorit si apoi am luat capodul pofos.Pasii erau mai sprinteni,iar corpul mai usor.Exteriorul stralucea,iar sufletul era incantat de sentimental renasterii.Ma simteam libera de orice tristete,nemultumire sau pacat.

Eram la inceput.Mi-am ales patofii pentru ca sunt,cred eu cei mai importante si apoi m-am gandit la restul tinutei.Cand esti femeie,nu mai e nevoie sa te gandesti prea mult,asocierile vin pur si simplu,iar tu simti daca sunt pentru tine sau nu.Ma simteam acum mai puternica,iar picatura de nebunie a sigurantei deja era consumata.Urmeaza ultimele detalii(machiaj,parfum…..multa arta pt femei…plictisitor pt barbati).
Total e perfect.Acum revin la intrebarea initiala:pentru ce?Sunt eu cea care se simte bine,sau e el,care ma va privi,ma va adulmeca.Am facut asta pentru mine,sau pentru el?Ca o femeie impunatoare spun ca pentru mine.Si da, sunt eu cea care sunt implinita,insa nu e faptul ca el ma place e ceea ce desavarseste sentimentul?Probabil ca e greu de aflat si nici nu mai conteaza atat timp cat sunt fericita…
Exteriorul e,da,stralucitor.Dar cu interiorl cum ramane….Femeile emana cu usurinta putere,mandrie,implinire,dar asta nu inseamna ca ele sunt asa.Aspectul exterior e cel care impune,insa interiorul e cel ce ne desavarseste,iar voi,barbatii,ramaneti privind exteriorul si un gasisti mai deloc miezul frumusetii noastre.Un barbat poate dezbraca o femeia de haine,poate sa o domine trupeste,insa casa-i dezgoleasca sufletul trebuie sa fie ,in baza,un barbat feminin.Un gay,cum ati spune voi.Sunteti prea superficiali pentru noi,ne invatati cu suprafete perfecte is nu ne lasati sa ne regasim.Vreti sa ne invingeti cu masculinitatea voastra,sa ne doborati,sa ne contopiti,in loc sa vreti sa ne iubiti si sa aveti grija de noi….
Iar noi,femeile,ca raspuns al nefericirii nostre ascunse,imbracam din nou haina biruintei,machiajul zambetului si va privim patrunzator…Iar voi,produs genetic al frivolitatii noastre,ne sorbiti fara a aplica demachiant….
P.S:Exista si barbatii care situ sa dezbrace o femeie si au si delicatetea sa o demacheza.Cunosc unul si sunt fericita!