Mirosul obsesiv al placerii

Avem obsesii si placeri obsesive.Ele sunt delicioase si dureroase.Te imbata cu dulceata primei atingeri si apoi te inunda cu amarul disparitiei.Da nu e rau.Aseara am ajuns la concluzia ca cu cat e mai amar cu atat e mai bun.

M-am invatat cu mine obsedata,imi place sa fiu asa,disperata si posesiva.Imi place sa tanjesc si sa gust din clipele scurte,dar extaziante.

Azi-noapte o ardeam intre 2 sentimente pe un fundal halucinant.Era el(care e si nu e) si era o fericire(care si ea venea si pleca).Am plecat cu sentimentul dezamagirii si nu puteam sa mai fiu surprinsa negativ.Am fost insa strabatuta de o unda zambareata si a fost bine.

Obsesia se impartea intre:gustul de Sheridan's,sucul de portocale,apa din piscina,balonul cu heliu,rasul prietenilor,mirosul de majorat,cateva mesaje si melodia lui Chirila.Le spun obsesii pentru ca aveam nevoie de ele si daca nu erau ma deprimam.Le-am atins usor si am simtit extazul intr-un urlet rebel de "sunt  nebun iubesc si nu am bani"...

Azi nopate am fost o obsedata fericita.Am ras.AM dansat.Am cantat.Si i-am iubit pe ei.Am realizat cat de dependenta sunt de lucrurile pe care le gust zilnic sau ma rog.,...periodic.Am nevoie cu regularitate de ele si lipsa oricaruia ma face trista.Mereu mi-a fost frica de obsesie.Pare dureroasa,dar mireazma ei cu imprumut parca e mai scumpa decat orice alt neajuns.Asa suntem noi oamenii...vesnic imaturi....invatam sa suferim si iubim suferinta.Ne invatam cu ce e rau si devenim robul lui.Ne indragostit de tot ce-i interzis si devenim sclavii placerii de-al avea...

Ma intreb adesea de ce suferim o viata intreaga pentru cateva clipe de de perfectiune?De ce nu exiata cale de mijloc,de ce nu vrem sa o cautam?De ce primim doar durerea si placerea?Tot ce imi vine acum in minte e ca...ne place asa....