Pijamaua mea roz

Azi nopate,inainte sa plec priveam cu obsesie pijamalele mele roz de adolescenta cu apucaturi de bebelus....Ma uitam cu atentie la cupidonii incruntati ce imprastie inimioare si ma gandeam ca uite asa,dupa o imprastiere de inimioare m-am nascut eu.Sunt fericita pentru asta,e frumos sa stii ca ai fost nascut din iubire...Anyway,acesta este un alt subiect,asa ca revin la idee principala...Si ma gandeam ca eram un embrion micut,cat o boaba de fasole,care a supt cu nebunie  din corpul gazda(mummy meu) si a crescut.Apoi s-a plictisit si a vrut la lumina,s-a razvratit,a distrus tot in calea-i si a iesit in lumea.Era dornic sa o cunosca si spre bucuria parintilor a inceput sa planga.Cred ca e un raspuns foarte matur al micutului plansul.E prima lui manifestare de nemultumire.Se trezeste speriat intr-o lume nebuna si plange....Nimeni nu stie motivul,probabil ca nici el...dar instinctual in ofera lunii prima parere:de groaza....

Stupefiata de primul contact cu lumea am inceput,insa,sa ma obisnuiesc.M-am invatat cu dragostea familiei,cu tot ceea ce-mi ofereau.Eram un nucleu plin de materie bruta,intacta,perfecte,trebui doar sa fiu modelata.Ai mei parintii au crosetat cu pasiune materia mea cenusie si se bucureau din tot sufletul de fiecare gest.Se bucurau de usurinta cu care deprindeam lucruri noi,dar si de stangagia mea specifica.

Cand ma gandesc la Miriam de 5 ani,privesc cu mandrie,insa cand imi aduc aminte ca am 17 ani si ca m-am transpormat complet ma simt deprimata.Am invatat sa primesc ceea ce am,sa ma bucur si sa apreciez,insa viata m-a transformat pe mine,defapt pe noi toti(spun cu imprudenta probabil acest lucru)in fiinte frivole.Capacitatea nostra de a intelege lucrurile se pare ca a crescut,dar modul in care folosim gandirea construita intr-un mediu bolnav,ne face retrograzi...

E trist ca lasam jocul inocent al copilariei sa dispara spre a-l adapta pe cel al vietii.Capatam ura,invidia,trufia si inconstienta.Ne atasam de lucruri ce nu ne apartim,iar pentru sentimente si placeri personale nu mai avem timp.Uneori suntem constienti de asta si suferim pt ca nu biruim sa le cambatam,dar putin sunt cei care se straduiesc intr-adevar.Altii patrund in petele negre ale lumii bolnave si se umplu cu noroiul tristetii.Traiesc o satisfactie trupeasca,pamanteana,pe care o arata in fata celorlati ca fiind perfecta,dar  constriesc inconstient in interiorul lor o prapastie a desertaciunii....Emana mirosul nefericirii,iar ceilalti il inspira si se inbolnavesc...Pana nici descoperirile facute nu ne pot ajuta....E un lant in care zalele se tin strans si nu vor sa cedeze.....

E trsit intr-adevar,dar eu nu renunt.Continui sa sper la un viitor mai bun in care sa invat sa traiesc altfel.Sa stiu sa ma hranesc din sentimente,sa invat sa ascult sunetul inimii si sa dansez pe pulsul ei ager....Continui sa cred ca viitorul e in noi,ca se naste din dorinta si iubire si se construieste cu daruire....

so deep in love....

E clar:cea mai mare iubire a mea e  marea!Nu aveti idee ce emotie nebuna m-a cuprins cand am zarit-o prin geamul tremurand al masinii....M-am simtit libera...Insa senzatia nu s-a comparat cu cea de mai tarziu.Marea trebuie simtita,exploatata,trebuie sa te imbeti din ea,sa o strangi salbatic in brate,sa o musti pasional si apoi sa o privesti si sa o contempli...

Trei zile am mers la mare si m-am bucurat de gustul ei sarat....Am facut ce fac toti oamenii,am fost un simplu turist la mare.Si era sec.Si imi era dor de ceva.Si eram trista la Mare.Si imi venea sa plang si nu stiam de ce....

Am plecat din hotel cu pasi greoi,dar parca fericti.Deveneau treptat sprinteni.Cautau ceva,dar erau singuri.Apoi s-au oprit...intr-un loc nou,pe o plaja mai pustie.Mirosul sarat al marii ma facea sa tremur.Imi venea sa inghit marea.Valurile isi plimbau coamele disperate.Spuma din varful lor se agita naravasa.Erau mandre ele sarmanele,dar nisipul inselator le sorbeau cu sete....

U barbat se alinta in zapaceala lor,iar un copil pipaia marea sfios.O atingea si fugea.Apoi s-a invatat si ii placea.Era ca un drog si intr-un final cade:o strange puternic in brate.Dar ea e naravasa si se prinde disperata de hainele lui si apoi fuge.Copilul ramane trist,iar mama urla in spate:YOU IDIOT!COME HERE!

Marea lasa copilul si ma cheama pe mine.Dar eu sunt rea...vreau sa o pacalesc.Ce fraiera sunt,nici macar nu-mi dau seama  ca nu pot.Nu-mi dau seama ca sunt sclava ei.ca ea e cea care ma poarta in extaz si ma duce in abisul tristetii.Ating nisipul,il strapung,dar marea vine si imi sterge urmele.Nu vreau sa o ating....insa un fior umed imi strabate corpul si cad....Cad in bratele ei sarate,ii simt apa cum imi uda picioarele reci.E placut!Ma avant inconstienta in ea si intr-o clipa sunt acolo.E calda si e bine.As sta o viata intreaga acolo.Dar ea e naravasa si se plictiseste repede de mine.Ma trimite la mal....

Nu-i pot reprosa...O iubesc prea mult!In sinea meaimi doresc insa  sa o pot lua in brate asa cum ea ma ia pe mine.....

just for a moment.

mi-e, dor!mi-e dor sa fiu bebelus!mi-e dor sa nu stiu sa plang,iar ceilalti sa se bucure cu dragoste la plansul meu!mi-e dor sa sughit,sa nu stiu sa merg,sa ma joc....Mi-e dor sa privesc lumea asta mare si sa mi se para ca o sa fiu mereu mica.Mi-e dor sa invat sa fac lucruri pe care toti le stiu,mi-e dor sa desenez,sa pictez si sa depasesc conturul.Mi-e dor de zapeziile mare si reci ale copilariei,mi-e dor de sania mica si de caciula rosie imensa pe care nu o suportam pe cap,mi-e dor de sandvisurile aruncate,de tonele de dulcuri,de gustul perfect al coca-colei.Mi-e dor de oamenii,chiar daca inca ii mai vad,mi-e dor de mine de atunci...

iubim momente,iubin persoane,lucruri si nu realizam ca nu putem sa le avem pentru toata lumea...nimic nu e forever,for the rest of our life ..

atunci cand timpul  ne minte,cand ne jefuieste clipele iubite,tot ce ne ramane e sa ni le amintim si sa privim spre altele noi,sa dorim sa gasim altele mai frumoase,mai intense,ideale....

dap....this is life...si las postul asta cam atat ca nu vreau sa ma apuce nostalgie ca deja in vine sa plang si nu imi place cand fac asta.E foarte urat cand plang eu.Se intampla rau si atunci cand ma simt groaznic...si ce e cel mai trist se intampla de cele mai multe ori cand sunt singura si mi-e dor de cineva,ceva si vreau sa fie acolo sa ma ocroteasca si nimeni nu e...

desi am avut starea asta asa de 5 minute cat sa scriu un ciot de post sunt fericita ca am vazut o stea cazatoare....si mi-am pus si o dorinta,care btw,da si semne ca o sa se implineasca....mai sunt fericita ca maine  plec la mare si sper sa  vad si rasaritul pt prima data pe anul asta...

E o sete nebuna.E o dorinta salbatica de a atinge un fir de adiere racoroasa.E un gand excentric de-a te ineca in caldura lenesa...E  vara.E 8 iulie si e si pranz.Stau tolanita in firele adormite ale ierbii,privesc cerul lenevind si frunzele bronzate ale copacilor.Aud sunetul vesel al apei si tanjesc dupa unduirea excentrica a marii...O musca ametita se aseza greoaie pe pielea bronzata,aluneca speriata pe uleiul de corp si intalneste prosopul pufos.Acolo sute de ganganii se lupta cu firele lui uriase.Le place.El le gadila usor si se misca agale mandru de imensitatea sa.Mi-e mila de el,habar nu are cat de trist e.Habar nu are ca il folosesc doar fiindca sunt nevoita.Habar nu are  ca il urasc pentru ca ma desparte de mirosul crud al ierbii,habar nu are ca acel covor verde pe care il acopera trufas il blesteama inflacarat.Ce trist esti, Prosopule!Esti trist si nu mi-e mila de tine.Te arunc cu pasiune si descopar firele ranite de iarba.Le mangai usor,le cant si ele se trezesc...Pe ele le iubesc!Dar si ele sunt triste,sunt bolnave si neindreptatite.Eu le iubesc pentru ca sunt tinere,dat altii le zdrobesc pentru ca se maturizeaza si mor si isi revin si iara mor....Si da,le iubesc,dar nu sunt ele cele pe care le vreau acum.Fire de gand zboara spre nisipul inflacarat.Pielea incinsa vrea sa ii simta atingere fierbinte.Vrea sa se tavaleasca in el si sa alunece usor in apa,sa devina prizoniera a valurilor nebune si sa zboare cu ele...

Eu te iubesc pe tine,Nisipule!Eu te iubesc pe tine,Mare!Dar voi,voi pe cine iubiti nebunilor?